miercuri, 26 august 2015

Planificarea frecventelor in reteaua MARC-DMR YO

Standardul DMR permite utilizarea terminalelor (statii radio) in regim de ROAMING.
Aceasta inseamna ca vom programa un TG de tip WorldWide sau Regional pentru fiecare canal radio utilizat de repetoarele conectate in retea.
Daca in tara exista 10 repetoare, inseamna ca va fi necesar sa programam 10 canale de memorie cu TG226 pentru a beneficia de functia de roaming.
Prin planificarea preliminara a dezvoltarii retelei, se poate reduce numarul de frecvente "consumate" pe ansamblul retelei, simplificandu-se pe viitor programarea terminalelor cu mentinerea unei amprente reduse asupra spectrului radio utilizat.

Propunerea noastra pentru dezvoltarea retelei MARC-DMR YO are in vedere experienta administratorilor retelei dezvoltate in Europa, unde activitatea de planificare a frecventelor a fost neglijata, aspect lesne observabil in cazul in care planificam o deplasare pe traseul Romania-Ungaria-Austria-Germania-Elvetia-Italia, unde sunt nu mai putin de 35 de frecvente diferite, din fericire toate in banda UHF.

Realizarea unei infrastructuri cu repetoare DMR legate in retea prin IPSC schimba paradigma repetoarelor conventionale.

Repetoarele cu amplasamente dominante, necesare pentru acoperirea unor arii largi si care permit comunicatii cu raport S/N mic intre statiile aflate la limita de acoperire radio sunt inlocuite de repetoare situate in mijlocul comunitatilor de radioamatori, cu suprafete mai mici de acoperit si cu un raport S/N indiscutabil mai bun.
Foarte important in realizarea simularilor de acoperire radio este parametrizarea pentru utilizarea unui terminal portabil (statie portabila), intrucat tinta retelei este de a asigura comunicatii cat mai sigure pentru utilizatorii dotati cu echipamente portabile.

Creearea de arii largi acoperite cu semnal din reteaua DMR este limitata de insasi caracteristicile schemei de modulatie TDMA, care se bazeaza pe intervale de timp foarte precise in care transele de emisie de 30 msec trebuie sa se incadreze; datorita distantei, timpul necesar pentru propagarea undelor radio face ca fereastra TIMESLOT de la statia radio sa iasa din fereastra de TIMESLOT in care receptorul repetorului asculta acel TS, ceea ce conduce la cresterea BER (Bit Error Rate) si, in cele din urma, la refuzul repetorului de a confirma intrarea in emisie a terminalului indepartat.

Limita de distanta a standardului DMR este de 150 km, in practica fiind sensibila degradarea modulatiei datorita cresterii erorilor la receptie (constatata in QSO YO6HEG QTH Sf. Gheorghe pe repetorul din Bucuresti, YO3D).

Exista situatii in care anumite zone se vor afla, inevitabil, in aria de acoperire a doua sau mai multe repetoare, asa cum vor fi repetoare interconectate si a caror arie de acoperire nu se va suprapune.

Prin stabilirea unor reguli minimale in planificare si prin utilizarea predictiilor de acoperire se poate limita numarul de perechi de frecvente distincte,  utilizate in toata Romania, la cel mult 5.

Shift-ul propus pentru retea este de 9,4 MHz, cu frecventa de emisie a repetoarelor incepand de la 439,800MHz la 439,900 MHz.

Intrucat standardul permite, se poate folosi ecartul de 12,5 kHz, ceea ce permite utilizarea a 9 frecvente distincte, aproape dublul necesar in cazul utilizarii coerente la nivel YO a frecventelor.

La planificarea primelor repetoare am ales frecventele de 439,900 MHz pentru repetorul din Bucuresti si 439,800 MHz pentru repetorul din Ploiesti, fiecare din ele putandu-se deschide din celalalt oras cu conditia unui amplasament fix.


Propunem comunitatii care doreste sa adere la reteaua MARC-DMR, urmatoarea structura de frecvente, corelata cu planul convenit de IARU Region 1 pentru utilizarea benzii UHF (link catre document .pdf):

-Repetorul Bucuresti:
F1-  439,900 MHz / 430,500 MHz

-Repetoarele situate in orasele mari, capitale de judet, amplasate la cota dominanta pentru acoperirea in zona urbana:
F2-  439,800 MHz / 430,400 MHz

-Repetoarele in orasele medii si mici, amplasate la cota redusa, fara acoperire maresi cu potential de suprapunere cu repetoarele cu F2 sau F1:
F1-  439,900 MHz / 430,500 MHz

-Repetoarele amplasate pe cote dominante, in afara mediului urban:
F3-  439,850 MHz / 430,450 MHz

Pentru repetoarele temporare sau pentru "fill-in" in zone izolate, se vor putea refolosi oricare din frecventele F1-F3 in cazul in care nu exista suprapunere sau se poate utiliza o frecventa in ecart de 12,5 kHz fata de F1-F3.

Realizarea unei retele MARC-DMR in Romania simplu de utilizat, robusta si exploatand la maxim facilitatile oferite de standardul DMR tine de comunicarea intre comunitatile de radioamatori care doresc sa se implice in dezvoltarea infrastructurii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu